Prima   |  Inițiative comunitare

Inițiative comunitare

ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
Cetăţenii vor fi mai informaţi despre UE
Asociaţia obştească „Centrul Social-Politic European” îşi propune să lanseze un proiect de ţară, orientat spre consolidarea societăţii şi mobilizarea resurselor pentru integrarea Republicii Moldova în spaţiul european comunitar. Ei vor să le vorbească oamenilor despre beneficiile Uniunii Europene (UE).
21.11.2017   230 Accesări   
„Locuinţa protejată”, alternativă a instituţiilor rezidenţiale
Învaţă cum este o viaţă în familie şi ce înseamnă responsabilităţi în gospodărie, deşi demult nu mai sunt copii. Vorbim despre persoanele cu nevoi speciale, care şi-au petrecut o bună parte din viaţă între pereţii internatelor. Pentru a schimba lucrurile şi a-i integra în comunitate, în satul Bădiceni, raionul Soroca şi în comuna Zguriţa din raionul Drochia, persoanele cu dizabilităţi care au ieşit din instituţiile rezidenţiale, sunt cazate într-o casă separată. În cadrul programului „Locuinţa protejată”, cei 18 locatari învaţă să se descurce cu nevoile vieţii cotidiene.
06.11.2017   168 Accesări   
     
Vizită de studiu în Iași a echipei Fondului pentru Tineri Ialoveni
Echipa Fondului pentru Tineri Ialoveni și membri ai grupurilor de inițiativă ale tinerilor care implementează proiecte în runda a XV-a a Programului de granturi mici, participanți la vizita de studiu în Iași, România, organizată pe 3 noiembrie, au făcut cunoștință și cu serviciile Casei de Cultură a Studenților din Iași.
06.11.2017   121 Accesări   
Promo-LEX a vernisat expoziţia „Indiferenţa susţine violenţa”
Până pe 10 decembrie, în scuarul monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt din capitală poate fi văzută galeria de fotografii „Indiferenţa susţine violenţa”, realizată de Asociaţia Promo-LEX. Acesta este al treilea an consecutiv când Promo-LEX desfăşoară campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice privind necesitatea prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie în Republica Moldova.„În campania din acest an am decis să venim cu o galerie de fotografii care să cuprindă atât imagini, cât și mesaje puternice. Ne dorim ca aceste poze să contribuie la conștientizarea faptului că violența în familie nu este o problemă privată, ci este o problemă a noastră, a tuturor. De asemenea, îndemnul nostru către toți cetățenii este de a nu tolera violența în familie și de a sesiza autoritățile competente privind orice caz de violență”, a declarat Carolina Bondarciuc, ofițerul de presă al Asociației.
28.11.2014   1300 Accesări   
     
(Infografic) Susținerea măsurilor de promovare a încrederii
Programul Susținerea măsurilor de promovare a încrederii prezintă, într-un infografic produs de ”URMA ta”, principalele sale rezultate obținute în perioada aprilie 2012 - mai 2013.
11.11.2013   1113 Accesări    Stiripozitive.eu   
Şcoala şi grădiniţa din Cotul Morii, Hâncești, au asigurată independenţa energetică datorită sistemului modern de încălzire cu biocombustibil
Un sistem modern de încălzire cu biocombustibil a fost lansat la şcoala şi grădiniţa din satul Cotul Morii, raionul Hânceşti. Peste 250 de copii şi personal didactic îşi petrec acum zilele în încăperi încălzite cu biocombustibil produs local.
07.11.2013   4340 Accesări    Comunicate.md | PNUD Moldova