Prima   |  Inițiative comunitare

Inițiative comunitare

Roboclub la Chișinău
O iniţiativă educaţională bazată pe programul LEGO Education va fi implementată, în premieră, în instituţiile de învăţământ din ţară. Este vorba despre proiectul pilot „Roboclub”, care a fost lansat pe 25 martie, la Chişinău.
26.03.2014   1473 Accesări   
Donaţie de carte pentru şapte biblioteci şcolare din satele şi raioanele Moldovei
Peste 5000 de cărţi urmează să fie donate către şapte biblioteci şcolare din satele şi raioanele Moldovei, în perioada 22 - 28 februarie. Beneficiari sunt instituţiile educaţionale şi culturale, cu acces deficitar la cărţi în limba română, selectate în cooperare cu Ministerul Educaţiei, Clubul Rotaract şi Biroul pentru Relaţii cu Diaspora.
24.02.2014   1380 Accesări    Lucia Ciobanu  
     
Dezvoltarea locală cu implicarea comunităţii înseamnă o mai bună calitate a vieţii
Pentru prima dată în viaţa lui, Mihai Druţă, de 76 de ani, nu mai este nevoit să care apă de la 1,5 km depărtare de casă. Acum casa lui este conectată la sistemul de aprovizionare cu apă şi cel de canalizare, iar gunoiul din cartierul lui este colectat în mod regulat. "Este o schimbare care face viaţa mai uşoară", spune Mihai Druţă. "Preţul este rezonabil şi serviciul este bun."
23.12.2013   1479 Accesări    PNUD Moldova  
Casele rurale ar ajuta oamenii de la sate din Moldova să obţină venituri suplimentare, ANTREC
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din Moldova (ANTREC) consideră că Moldova ar fi vizitată de mai mulţi turişti străini, dacă ar fi alocate înlesniri la deschiderea şi promovarea caselor rurale.
09.12.2013   4577 Accesări , 1 Comentarii    IPN   
     
(Infografic) Susținerea măsurilor de promovare a încrederii
Programul Susținerea măsurilor de promovare a încrederii prezintă, într-un infografic produs de ”URMA ta”, principalele sale rezultate obținute în perioada aprilie 2012 - mai 2013.
11.11.2013   1294 Accesări    Stiripozitive.eu   
Şcoala şi grădiniţa din Cotul Morii, Hâncești, au asigurată independenţa energetică datorită sistemului modern de încălzire cu biocombustibil
Un sistem modern de încălzire cu biocombustibil a fost lansat la şcoala şi grădiniţa din satul Cotul Morii, raionul Hânceşti. Peste 250 de copii şi personal didactic îşi petrec acum zilele în încăperi încălzite cu biocombustibil produs local.
07.11.2013   5146 Accesări    Comunicate.md | PNUD Moldova   
     
Copii şi tineri cu dizabilităţi din Șetfan Vodă au participat la activități de promovare a valorilor naționale
Un grup de tineri din cadrul Centrului de servicii specializate pentru copii şi tineri cu dizabilităţi fizice din oraşul Ştefan Vodă au participat la o serie de activități creative, desfășurate în cadrul proiectului “Dor de datina străbună”. Proiectul a fost implementat de Consiliul tinerilor cu dizabilităţi prin intermediul Programului de Granturi Mici, runda a-III-a, al Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă.
   135 Accesări   
Copii şi tineri cu dizabilităţi din Ștefan Vodă au participat la activități de promovare a valorilor naționale
Un grup de tineri din cadrul Centrului de servicii specializate pentru copii şi tineri cu dizabilităţi fizice din oraşul Ştefan Vodă au participat la o serie de activități creative, desfășurate în cadrul proiectului “Dor de datina străbună”. Proiectul a fost implementat de Consiliul tinerilor cu dizabilităţi prin intermediul Programului de Granturi Mici, runda a-III-a, al Fondului pentru Tineri Ștefan Vodă.
   237 Accesări   
     
«« 1 2 3 4 5