Prima   |  Dezvoltare regională

Dezvoltare regională

ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
Dispozitive multimedia noi procurate de o universitate din Chișinău cu sprijinul Japoniei
Departamentului multimedia al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice a fost dotat cu dispozitive performante, în cadrul Programului de Granturi în domeniul culturii „Kusanone”. Valoarea grantului oferit de Guvernul Japoniei constituie 90,8 mii de dolari. Ceremonie de încheierea a proiectului este planificată pentru miercuri, 28 noiembrie, transmite IPN.
26.11.2018   80 Accesări   
Domeniul securității aeronautice va fi armonizat cu reglementările europene
Domeniul securității aeronautice din Republica Moldova va fi armonizat cu reglementările europene. Parlamentul a votat astăzi, în lectură finală, proiectul noii legi privind securitatea aeronautică.
25.11.2018   58 Accesări   
     
Tot mai aproape de restabilirea legăturii telefonice între ambele maluri ale Nistrului
Compania regională de telecomunicații Interdnestrcom ar putea să fie înregistrată sub jurisdicția Republicii Moldova și create astfel condiții pentru reluarea legăturii telefonice între ambele maluri ale Nistrului. Guvernul a dat aviz pozitiv la o inițiativa legislativă privind modificarea articolului 97 din Legea comunicațiilor electronice, transmite IPN.
23.11.2018   49 Accesări   
Arbori solari, care generează energie verde, vor fi instalați în capitală
La inițiativa Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în 2019 în capitală vor fi instalați arbori solari care generează energie electrică fotovoltaică. Instalațiile vor fi dotate cu terminale USB și prize pentru încărcarea gratuită a telefoanelor mobile, tabletelor, laptop-urilor și bicicletelor electrice. Pe timp de noapte, copacii vor ilumina împrejurimile datorită energiei acumulate ziua de la soare, transmite IPN.
18.11.2018   78 Accesări   
     
A fost lansat un proiect de monitorizare transfrontalieră a râurilor Nistru şi Prut
Instituţii ştiinţifice şi organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova, România şi Ucraina vor realiza un proiect de creare a unui sistem de monitorizare transfrontalieră a ecosistemelor râurilor Nistru şi Prut. Particularităţile şi metodele de implementare a programului au fost anunţate astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută de partenerii proiectului.
13.11.2018   91 Accesări   
R. Moldova şi Lituania au semnat un Acord de cooperare în domeniul ocupării forței de muncă
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Securității Sociale și al Muncii al Republicii Lituania, Linas Kukuraitis, care se află într-o vizită oficială în R. Moldova. În cursul acesteia cei doi oficiali au semnat un Acord-cadru privind cooperarea și schimbul de informații în domeniul ocupării forței de muncă și migrației forței de muncă.
08.11.2018   57 Accesări   
     
Autorităţile încurajează tinerii să se implice în procesul decizional
Autorităţile creează un cadru în care fiecare locuitor al ţării să aibă şanse egale pentru succes, dar tinerii trebuie să se implice şi să fie pro-activi pentru a profita de oportunităţile existente. Îndemnul vine din partea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu
30.11.2017   575 Accesări   
Daniel Ioniță: Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic
Republica Moldova are șansa să redevină un campion al Parteneriatului Estic, dar acest lucru presupune un angajament sporit, o mai mare responsabilitate și o mai mare seriozitate în a implementa legile, unele dintre ele foarte bune, care sunt adoptate în Parlament. Declarația a fost făcută de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, în cadrul emisiunii „În vizor” de la postul de televiziune Impact TV, transmite IPN.
29.11.2017   485 Accesări   
     
Regiunea de Dezvoltare Nord va avea un Plan de acțiuni în domeniul specializării regionale
În Regiunea de Dezvoltare Nord au demarat activitățile de elaborare a Strategiei și Planului de acțiuni în domeniul specializării regionale. Primele acțiuni în acest sens s-au desfășurat în perioada 13-17 noiembrie, la Bălți, Edineț, Soroca, Sângerei și Fălești, în cadrul unui nou proiect implementat de ADR Nord și Royal HaskoningDHV și sprijinit financiar de Agenția Cehă pentru Dezvoltare.
17.11.2017   556 Accesări   
În autonomia găgăuză a fost organizat Festivalul Vinului
Cei mai buni vinificatori din Găgăuzia au participat duminică la Festivalul vinului organizat de autoritățile locale.
06.11.2017   641 Accesări   
     
Ambasada SUA anunţă o nouă competiţie pentru programul de granturi
Ambasada Statelor Unite ale Americii anunţă o nouă competiţie pentru granturi de asistenţă în cadrul programului „Granturi pentru democraţie”. Ambasada invită ONG-urile din Moldova să prezinte proiecte care ar contribui la dezvoltarea democraţiei şi societăţii civile în Moldova.
03.11.2014   1414 Accesări   
RFE/RL: Secţia de pediatrie a spitalului din Criuleni, renovată cu sprijinul Uniunii Europene
La spitalul raional de la Criuleni a fost renovată secţia de pediatrie cu banii Uniunii Europene. Într-un proiect pentru întărirea încrederii între malurile Nistrului, Bruxellesul finanţează renovări la opt instituţii medicale la care vin pacienţi de pe ambele maluri. Relatează Diana Răileanu.
29.11.2013   1822 Accesări    RADIO EUROPA LIBERĂ   
     
(FOTO) Foișor și a unei belvedere la Zimbrăria din Pădurea Domnească
Ședința de recepție la terminarea lucrărilor de construcție a unui foișor și a unei belvederi în cadrul proiectului „Amenajarea traseului ecoturistic Pădurea Domnească”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), a avut loc pe teritoriul Rezervației Naturale Pădurea Domnească, la zimbrărie.
15.11.2013   3709 Accesări    ADR Nord