Prima   |  Resurse ONG și parteneri

Resurse ONG și parteneri

Femeile din Moldova sunt îndemnate să se afirme în domeniul IT
Domeniul tehnologiilor informaţionale este cel mai promiţător, iarcătre anul 2020 Uniunea Europeană va avea nevoie de circa 1 milion de specialişti IT. În acest context, femeile din Republica Moldova sunt îndemnate să aleagă o carieră în acest domeniu, salariile în IT fiind mai mari, iar oportunităţile de dezvoltare imense. Despre aceasta s-a vorbit la Forumul „Femeile în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor”, desfăşurat marţi, 3 noiembrie, la Chişinău, transmite IPN.
03.11.2015   2296 Accesări   
Parlamentul şi societatea civilă îşi vor consolida cooperarea pentru accelerarea implementării reformelor
Autorităţile statului trebuie să fie mai deschise în procesul de luare a deciziilor. Este opinia reprezentanţilor societăţii civile, care s-au întâlnit astăzi, 7 aprilie, cu funcţionari de la Guvern şi Parlament. Ei au menţionat că integrarea europeană şi reformele pot fi realizate exclusiv cu participarea activă a cetăţenilor.
08.04.2015   2955 Accesări   
     
CpDOM: Cele mai frecvente plângeri se referă la îngrădirea dreptului la justiţie
În anul 2014, cele mai frecvente motive de adresare la Instituţia naţională a ombudsmanului (CpDOM) au fost pretinsele încălcări ale dreptului de acces liber la justiţie, ale dreptului la securitate şi demnitate personală, dreptului la asistenţă şi protecţie socială, precum şi nerespectarea dreptului la proprietatea privată.
03.04.2015   1998 Accesări   
Femeile din Moldova, îndemnate să-şi deschidă afaceri
În trei ani, programul „Femeile în Afaceri” al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a oferit asistenţă pentru circa 90 de întreprinderi din Republica Moldova, deţinute sau conduse de femei, precum şi companiilor cu cele mai multe doamne angajate. Luni seara, la Chişinău a avut loc un eveniment aniversar al acestui program, sprijinit financiar de Guvernului Suediei, la care a participat şi premierul Iurie Leancă.
18.11.2014   1726 Accesări   
     
În 2015 Civic Fest va merge în toată ţara
Anul viitor Civic Fest „va merge în toată Moldova” pentru a se acorda mai multă atenţie regiunilor. Declaraţia aparţine preşedintele Fundaţiei Est-Europene, Sorin Mereacre, şi a fost făcută la încheierea celei de-a doua ediţii a acestui festival internaţional. Sute de oameni au dorit să fie parte a acestui eveniment social, care, potrivit organizatorilor, a oferit participanților săi, cea mai ambițioasă agenda de până acum. Experții europeni, trainingurile, masterclass-urile și sesiunea de Open Space, moderată de expertul Bhavesh Patel, precum și concertele de caritate organizate au reprezentat cele mai importante „puncte de atracție” ale festivalului.
02.10.2014   1702 Accesări   
Modificările propuse la Legea transparenţei decizionale vor fi ineficiente, CNP
Consiliul Naţional pentru Participare salută modificarea Legii privind transparenţa în procesul decizional, dar notează că, în varianta propusă de către Ministerul Justiţiei, proiectul nu va aduce rezultatul scontat, de asigurarea a procesului decizional cu adevărat transparent.
03.04.2014   1789 Accesări   
     
A fost lansată comunitatea on-line pentru profesioniştii din domeniul protecţiei copilului
Începând cu ianuarie 2014, profesioniştii din domeniul protecţiei copilului din Republica Moldova şi regiunea transnistreană au acces la comunitatea on-line „Abordarea comună a copiiloe” (www.tdh-moldova.md), un nou instrument specializat de informare, instruire şi comunicare.
15.01.2014   1681 Accesări    Natalia Chicu (Pogor), civic.md  
Fundaţia Est-Europeană anunță concursul de granturi „Construim Punţi, Depăşim bariere”
Fundaţia Est-Europeană cu sprijinul financiar oferit cu generozitate de către Uniunea Europeană, Guvernul suedez şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, invită aplicanţi pentru CONCURSUL DE GRANTURI „Construim Punţi, Depăşim bariere”.
03.12.2013   2203 Accesări    EEF   
     
Persoanele cu dizabilităţi locomotorii din Moldova promovează accesul pentru toţi în instituţii
Circa 40 de persoane cu dizabilităţi locomotorii, dar şi părinţi cu copii mici din MOldova promovează accesul în instituţiile publice în localităţile în care locuiesc. Proiectul „Acces pentru toţi” este lansat de către Asociaţia „Motivaţie” şi se desfăşoară în oraşele Chişinău, Edineţ, Cahul şi Hânceşti.
13.11.2013   1813 Accesări    IPN   
     
«« 1 2