Prima   |  Afirmații ale experților | Starea presei din Republica Moldova văzută de Petru Macovei, Director Executiv al API

Starea presei din Republica Moldova văzută de Petru Macovei, Director Executiv al API

16.11.2013   2757 Accesări   InfoMost.org
„Vorbind despre situaţia presei din Moldova, trebuie să luăm în consideraţie două aspecte: libertatea difuzării unui discurs mediatic pluralist şi gradul de independenţă a politicilor editoriale ale instituţiilor mass-media”, afirmă Directorul Executiv al Asociaţiei Presiei Independente, Petru Macovei.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

 
 

Dacă în ce priveşte libertatea discursului mediatic, ţara noastră a înregistrat progrese mari în ultimii ani (a avut loc liberalizarea pieţei media, au apărut multe instituţii mass-media noi care transmit mesaje şi opinii diferite, a crescut siguranţa exercitării profesiei de jurnalist etc.), în ce priveşte independenţa politicilor editoriale există multe probleme.

Pe de o parte, influenţa politicului asupra presei se menţine (unii politicieni importanţi fiind şi proprietari declaraţi sau „din umbră" ai unor instituţii mass-media, utilizate inclusiv pentru transmiterea mesajelor de promovare a partidelor politice pe care le reprezintă), iar legislaţia audiovizuală nu conţine prevederi clare de asigurare a transparenţei proprietăţii media şi de limitare a concentrării excesive, ceea ce comportă pericolul diminuării pluralismului media.

Pe de altă parte, cadrul legislativ şi reglementările existente nu permit şi nu stimulează dezvoltarea economică sustenabilă a instituţiilor mass-media pentru a le garanta independenţa editorială.

Petru Macovei, Director Executiv al Asociației Presei Independente

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney