Prima   |  Social | Şcoala Sustenabilităţii a fost lansată

Şcoala Sustenabilităţii a fost lansată

16.08.2016   1562 Accesări  
Şcoala Sustenabilităţii a fost lansată astăzi în satul Răzeni, raionul Ialoveni. Aceasta este un proiect-pilot ce îşi propune să faciliteze transferul de cunoştinţe din diasporă către cei din ţară şi viceversa, în vederea punerii bazelor unor afaceri sociale. În cadrul primei Şcoli vor avea loc sesiuni de curs, laboratoare şi instruiri.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
Accesul la educaţie - cel mai încălcat drept al copiilor din Moldova
20.09.2017   45 Accesări   
O nouă lege privind accesul la o justiție prietenoasă pentru copiii din Moldova
08.09.2017   9 Accesări   
 
 

Şcoala Sustenabilităţii a fost lansată astăzi în satul Răzeni, raionul Ialoveni. Aceasta este un proiect-pilot ce îşi propune să faciliteze transferul de cunoştinţe din diasporă către cei din ţară şi viceversa, în vederea punerii bazelor unor afaceri sociale. În cadrul primei Şcoli vor avea loc sesiuni de curs, laboratoare şi instruiri.

În cadrul Şcolii au fost create cinci ateliere ce includ mai multe iniţiative, cum ar fi reciclarea plasticului, torbiţa eco, reciclarea hârtiei, consumul responsabil şi iniţiativa ce se înscrie în domeniul securităţii publice „Reflectăm-Protejăm-Salvăm”.

Potrivit vicepreşedintei Asociaţiei pentru Integrarea Migranţilor din Franţa, Doina Guzun, în cadrul Şcolii au fost deja selectaţi 20 de participanţi, printre care şi reprezentanţi ai diasporei din diferite ţări.

„Participanţii au fost aleşi pe criterii de expertiză, experienţă şi cunoştinţe. Proiectul se bazează pe sustenabilitate, continuitate şi creativitate. Totodată, vizăm nu doar ceea ce ţine de mediul ecologic, ci şi ce ţine de sănătatea publică şi sistemul de protecţie publică din Republica Moldova”, a menţionat Doina Guzun.

În cadrul proiectului, liderul atelierului „Torbiţa Eco”, Ana-Maria Eftodi, va informa şi îndemna oamenii şi agenţii economici să înlocuiască pungile de plastic cu torbiţe ecologice. „Ideea a venit din Franţa şi Olanda. În cele două ţări utilizarea torbiţelor este o obişnuinţă. În magazine sunt pungi de plastic, dar nu sunt atât de des utilizate de către oameni. Ne dorim să creăm un mediu sănătos şi în Moldova”, a declarat Ana-Maria Eftodi.

Menţionăm că Școala Sustenabilităţii este organizată în perioada 16-18 august. Ulterior, ideile propuse în cadrul vor fi transformate în proiecte sociale.

Acest proiect-pilot face parte din Programul de Granturi Diaspora Engagement Hub și este realizat de Comunitatea Noroc Olanda (Regatul Țărilor de Jos), Asociația pentru Integrarea Migranților (Franța), Casa Mare (Estonia), Sănătatea are Gust (Republica Moldova) și susținut de către Biroul pentru Relații cu Diaspora.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney