Prima   |  Inițiative comunitare | Mai mulţi tineri participă la un atelier de creaţie în domeniul electoral

Mai mulţi tineri participă la un atelier de creaţie în domeniul electoral

13.09.2019   171 Accesări  
Arta şi domeniul electoral merg mână în mână. Peste 20 de tineri pasionaţi de desen sau ilustrare grafică participă la Atelierul de creaţie în domeniul electoral VotArt, organizat de Comisia Electorală Centrală (CEC) împreună cu PNUD Moldova. Timp de trei zile, participanţii vor crea postere motivaţionale pentru a încuraja oamenii să iasă la vot. Cele mai reuşite afişe vor fi repartizate în secţiile de votare din ţară, relatează Mesager.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

vezi mai mult
În Chişinău a fost inaugurat un pilon informativ cu denumirea oraşelor înfrăţite
16.10.2019   28 Accesări   
Zeci de tineri, activişti şi oameni marcanţi din capitală au fost decoraţi cu premiul municipal al anului
14.10.2019   39 Accesări   
 
 

Tinerii sunt entuziasmaţi să participe la un atelier prin care pot să îmbine pasiunea pentru artă cu spiritul  civic.

„Putem motiva cumva poporul să vină la alegeri, tineretul, în primul rând, nu crede că se va schimba ceva în ţara asta, dar noi poate prin desenele noastre vom motiva cumva”. „Este dorinţa de implicare civică şi plus la asta căpătarea unor noi experienţe, să cunosc noi tehnici, să văd noi idei”. „Vreau să aduc şi eu aportul meu în aceste electorale, să motivez lumea să vină la vot, să le transmit mesajul că asta e important, că votul lor chiar contează”, spun tinerii.

În procesul de elaborare a posterelor tinerii vor fi ghidaţi de mentori experimentaţi în artă şi design grafic.

„Rolul meu este mai mult să încurajez ideile interesante şi să povestesc despre experienţa mea personală, experienţa mea de pictor, păi totuşi vor face pictură, grafică ceva, legat de artă şi eu cumva le voi povesti despre experienţa mea. Dacă este arătat frumos şi atinge unele părţi sensibile, eu cred că da, oamenii se vor mobiliza şi vor ieşi la alegeri”, a declarat Nicoleta Vacaru, mentor.

Atelierul de creaţie în domeniul electoral VotART face parte dintr-o serie de evenimente organizate de PNUD Moldova împreună cu CEC pentru a motiva oamenii, şi în special tinerii, să se implice activ în alegeri. 

„Orice acţiune care se desfăşoară sub egida CEC-ului şi sub egida partenerilor noştri este îndreptată pentru a motiva tinerii să participe la vot, să se mobilizeze şi să fie conştienţi de importanţa votului pe care îl realizează”, a menţionat Dorin Cimil, preşedintele CEC.

„Rata participării tinerilor la alegeri este una foarte scăzută şi atunci încercăm prin diverse evenimente şi diverse activităţi să îi atragem, să le explicăm cât e de important să se implice în procesul electoral şi cât e de important votul său în ziua alegerilor şi de ce nu, să fie nu doar alegători, dar şi candidaţi, candidate şi observatori la alegeri”, susţine Eva Bounegru, manager de proiect la PNUD Moldova.

Atelierul de creaţie este finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională şi Ambasada Marii Britanii şi cea a Olandei.

Comentarii Adaugă comentariu
Comentaţi autorizându-vă cu:  De la OM la OM Facebook Google Twitter Вконтакте OpenID Yandex Mail.ru Loginza MyOpenID WebMoney