print
Ziua Faptelor Bune, marcată prin activităţi inedite
29.04.2018
632 Accesări

Pe parcursul zilei au fost desfăşurate peste 150 de activităţi de voluntariat în 35 de localităţi din ţară. Voluntarii au participat la salubrizarea parcurilor și au ajutat copiii sau bătrânii aflaţi în dificultate.

„Astăzi donez sânge pentru prima dată, o fac voluntar şi cred că este bine să faci un lucru bun în această zi. Aici le arătăm oamenilor cum se efectuează suportul vital de bazal, acolo măsurăm leucemia şi acolo valorilor tensiunii arteriale. Noi oferim ajutor psihologic, participanții pot face terapie prin desen”, au spus participanții la eveniment.

Doritorii au putut face şi un test gratuit la HIV, sifilis  şi hepatita C. Pentru copii au fost multe activităţi distractive.

„Testele sunt absolut anonime, gratuite şi confidenţiale. Oricine poate să vină şi să facă testul la HIV. E un eveniment bine gândit, este interesant, mai ales pentru copii, trebuie să-i învăţăm să cunoască lucrurile importante şi să se implice în dezvoltarea societății. Acum facem decupaj. Am venit cu copilul şi el a dorit să participe la această activitate. E bine că a fost organizată această zi, deoarece oraşul nostru are nevoie de asemenea evenimente frumoase”, au menționat oamenii.

Proiectul a fost lansat pentru prima dată în Moldova acum trei ani, după modelul unui festival din Israel. Dacă la prima activitate au fost doar 300 de participanţi, festivalul de astăzi a reunit peste 2200 de voluntari din 125 de organizaţii neguvernamentale.

„În acest an am venit cu câteva idei noi. La Grădina Botanică, spre exemplu, are loc o şedinţă de yoga pentru toţi doritorii, iar în 16 cafenele din oraş are loc acţiunea coffee for good, ce presupune că oamenii pot să achite o cafea pentru un necunoscut, astfel să-i facă o surpriză”, a declarat organizatorul evenimentului, Nicolae Răilean.

Ziua Faptelor Bune se desfăşoară în peste 100 de ţări din întreaga lume şi reuneşte peste 3,5 milioane de voluntari. 

 

Copyright © 2018 Toate drepturile rezervate