print
Înotătorul Ion Lazarenco, propus de Guvern la Premiul Nobel pentru Pace
23.01.2019
185 Accesări

Pavel Filip a apreciat faptul că, deși este stabilit de mai mulți ani în Irlanda, Ion Lazarenco întotdeauna a arborat drapelul Republicii Moldova, fiind un ambasador al Moldovei peste hotare. „Eu cred că faptele Dumneavoastră vorbesc de la sine, iar noi suntem obligați să-i apreciem pe cei care aduc plusvaloare țării. De fapt, primul mesaj pe care trebuie să-l promoveze fiecare dintre noi, este cel de apreciere a Republicii Moldova. Poate să nu ne placă conducerea țării, dar țara suntem obligați să o iubim”, a spus premierul.

Ion Lazarenco a spus că este mândru să fie cetățean al Republicii Moldova, menționând că fiecare este obligat să facă ceva pentru a schimba lucrurile și a construi o țară prosperă. Sportivul a povestit despre experiența sa și momentele inedite în timpul traversării strâmtorilor unde a înotat în condiții extreme lângă rechini, în ape cu temperaturi foarte joase și curenți puternici.

Ion Lazarenco a fost declarat trei ani consecutiv „Cel mai bun înotător al Irlandei”, devenind și prima persoană de pe glob care a traversat din prima încercare cele șapte strâmtori. În anul 2018, sportivul a fost desemnat „Omul Anului” de către Asociația Mondială de Înot în Aer Liber.

Copyright © 2019 Toate drepturile rezervate