print
În mai multe sate din R. Moldova au fost deschise garderobe sociale
31.10.2017
227 Accesări

În interiorul garderobei hainele sunt aranjate ca într-un centru comercial, astfel că oamenii pot găsi uşor haina sau încălţămintea de care au nevoie. Localnicii salută ideea.

Între timp, preotul din sat spune că garderoba socială va fi deschisă de două ori pe săptămână. Mai mult, sătenii din regiune sunt îndemnaţi să doneze.

„Familiile cu mulţi copii sunt primii beneficiari, ei vin şi-şi aleg hăinuţa potrivită. Fiecare locuitor al satului are posibilitatea să-şi aducă hăinuţa ce nu o mai poartă şi s-o aşeze aici pe raf, pentru ca cineva să o ia”, a declarat preotul din Ratuş, Ioan Marian.

Potrivit organizatorilor, în mare parte, hainele au fost adunate de locuitorii capitalei. Asta după ce au fost amplasate zece boxe pentru colectarea bunurilor în cinci sectoare ale oraşului.

„Toate aceste donaţii le avem de la Banca de Haine - un alt proiect ce se desfăşoară în oraşul Chişinău, unde avem boxe de haine, iar tot ce adunăm distribuim în aceste garderobe sociale”, susţine preotul Ion Cosoi, coordonator de proiect.  

„Am reuşit să înfiinţăm 30 de garderobe sociale, în 30 de localităţi. Reuşim astfel să ajungem la oamenii care au nevoie şi sunt parte a unui lanţ de bunătate început la Chişinău şi continuat în localităţi. Este o primă formă de organizare la nivel comunitar. Acolo unde sunt organizate garderobe sociale încep să aducă şi oamenii din localitate haine, produse şi există o formă de solidaritate ce continuă şi în localităţile rurale”, a menţionat Igor Belei, director al Misiunii Sociale „Diaconia”.   

În cadrul campaniei, pe parcursul unui an au fost adunate mână de la mână peste 80 de tone de haine şi încălţăminte.  

Copyright © 2018 Toate drepturile rezervate